Ajunsa acasa, am luat la rand uneltele: cutit, cutit mai mare, ciocan, cuie, dalta, tirbuson… Nuca, nimic! Parca loveam in granit.

Cum ferastrau n-aveam si-mi era jena sa ma duc la vecinul care isi renova apartamentul sa-l rog sa-mi polizeze si mie nuca de cocos, am facut ceea ce ar face orice om ajuns intr-un impas (nu, nu m-am dezbracat): am cautat pe Google. Deloc suprinzator, se pare ca suntem multi framantati de intrebarea “cum sa spargi o nuca de cocos”. (De dragul adevarului istoric, ar fi de mentionat si ca erau vreo cativa care se intrebau cine naiba mananca nuci de cocos.)

Evident, Google mi-a furnizat imediat o lista cu cativa pasi simpli pentru a sparge o nuca de cocos, pe care-i voi detalia mai jos.

Pasul 1. Faceti o gaura in acea parte a nucii care seamana cu niste ochi, pentru a scoate partea lichida din nuca.
Doua cuie si 1 tirbuson mai tarziu, zeama de cocos era afara. (In mare parte pe maini, picioare si fata de masa.)

Pasul 2. Gasiti linia care uneste cele doua emisfere ale nucii si loviti nuca de-a lungul acelei linii, pana cand cele doua jumatati se vor separa singure. Daca nu merge cu lovituri fine, incercati sa dati cu ea de un colt de ciment.

Ei bine, minciuna sfruntata!
In primul rand, nuca mea de cocos avea o linie, dar era in zig-zag, nu separa deloc doua emisfere.
In al doilea rand, am incercat sa o lovesc fin, am incercat sa fiu dura, nimic!

Pe scurt, am dat-o de gresie, de pervaz, am iesit pe hol si am dat cu ea de trepte, mai aveam putin si o aruncam de la etaj. Nuca ramanea indiferenta la eforturile mele, in schimb bucataria arata ca dupa razboi: aschii si bucati de coaja sarite prin toata casa, o bucata de gresie ciobita si un cutit incapacitat.

Eram gata sa abandonez lupta, cand s-a intamplat si minunea: a crapat nuca! Evident, n-a crapat in doua jumatati, cum zicea Google, a crapat o calota neregulata din ea si a trebuit sa muncesc inca o jumatate de ora ca sa scot miezul.

Asa ca as vrea, pe aceasta cale, sa imi impartasesc experienta cu cei care sunt mistuiti de aceeasi curiozitate ca si mine: in nuca de cocos se afla un lichid incolor si dulceag (pe care il poti bea storcandu-ti hainele cu care ai fost imbracat cand ai spart-o), precum si un miez alb foarte dur pe care habar n-am cum il poti manca (aici se pare ca Google n-a mai putut sa ma ajute, probabil n-a apucat nimeni sa ajunga si la partea asta).

Fie-va cocosul prielnic!

Urmarind deja de suficient de multe ori emisiunea, am observat un pattern care se tot repeta:

In jungla:
“Datorita umiditatii si caldurii, este foarte important sa va spalati ori de cate ori aveti ocazia, pentru a evita infectiile pielii. Ce bine, am gasit aceasta balta, imi voi da jos tricoul si ma voi spala in ea!”.

In desert:
“Este foarte important sa aveti capul protejat de caldura. De aceea, ma voi dezbraca si imi voi infasura capul in tricou”.

Pe ghetari:
“Daca ati cazut in apa, primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa va dati jos hainele, altfel veti ingheta. Asa ca ma voi dezbraca si voi incerca sa ma incalzesc langa foc”.

In mlastina:
“Nu mai pot inainta, trebuie sa inot pana pe malul celalalt, incercand sa nu agit prea mult apa pentru a nu atrage crocodilii. Mi s-au udat hainele, o sa le dau jos si voi astepta sa se usuce”.

Concluzia este evidenta: Pentru a iesi din cele mai periculoase situatii, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te dezbraci.

O functiona si in caz de recesiune?

Mergeam deunazi linistita pe strada, cand observ la cativa metri in fata mea un cersetor. Dupa vorba, dupa port – vorba poetului – am dedus ca n-ar avea o relatie stabila cu apa sau sapunul. Fiind prevazatoare din fire (si participanta la toate olimpiadele de mate si fizica din scoala generala, faza pe judet), am facut repede niste calcule simple in minte: luand in considerare viteza mea de deplasare si distanta care ma despartea de obiectiv, plus directia si viteza vantului, am apreciat ca in 2 metri ar fi cazul sa incep sa-mi tin respiratia.

Cand ajung in dreptul omului, ma asteptam sa fiu intampinata cu obisnuitele variatiuni pe tema “Da-mi si mie, domnisoara, bani de o paine”, “Am <numar la alegere intre 2 si 6> copilasi acasa”, “Dati-mi, va rog, 1 leu” – ma rog, in functie de varianta de monetizare aleasa de fiecare freelancer in ale cersitului. Aud, in schimb, ceva ce m-a facut sa ma opresc din mers, si cat pe ce sa uit sa-mi tin repiratia: “Da-mi si mie, domnisoara,….. 10 euro“.

Acu’ ce sa zic, avea si el dreptate. Ce naiba sa mai faci cu leii in ziua de azi, nu i-ar mai ramane nici macar de-un amarat de apartament cu 2 camere.

***

Acum vreo cativa ani locuiam in Piata Unirii (ehee, ce vremuri). Pe podul peste Dambovita isi facuse salas o cersetoare oarba pe care o intalneam de fiecare data cand treceam pe acolo. Fiind miscata de drama ei, mi-am tot framantat inteligenta din dotare, incercand sa gasesc o idee de fapta buna. Am taiat banii de pe lista pentru ca oricum i-ar fi fost greu sa se deplaseze si sa cumpere ceva, ba chiar risca sa ii fure concurenta. Pana la urma, s-a aprins becul: m-am dus la supermarket si i-am luat cate ceva de mancare, dupa care am trecut pe la un chiosc si am luat si un ceai fierbinte la pahar – era iarna, frig si ningea, deci mergea de minune.

Mergeam pe drum mustind de incantare, gandidu-ma cat de fericita va fi biata femeie cand va primi alimentele si ceaiul. Probabil ii va tremura mana de emotie, vocea ii va fi sugrumata de incantare si ger, va fi exact ca o scena din povestirea aia cu batrana oarba, Fefeleaga. Hm, sau nu ea era oarba, ci calul… Ma rog, nu e momentul pentru dezbateri literare, am o misiune de dus la capat.

Ajung la ea, ii intind plasa cu mancare, o puna langa ea, dupa care ii intind si ceaiul fierbinte. Puna mana pe pahar, simte ca e cald, il incearca cu degetul si ma intreaba nedumerita:
“Asta ce e?”
“Ceai fierbinte”, zic eu, in continuare extrem de satisfacuta de gestul meu.
“Iar ceai???? Am mai primit 5 azi!!!!”, imi zice ea brusc profund iritata. “Ma rog, multumesc”, continua ea cu sictir, luand paharul.

Ei bine, care o mai face vreodata vreun gest caritabil!!!

El: Mi-am facut cont pe Facebook.
Eu: Am si eu unu’.
El: Hai sa ne imprietenim, te adaug.
Eu: Gata, am acceptat.

[tacere timp de cateva minute]

Eu: Ok, si acum ce mai facem?
El: Nu stiu, vrei sa iesi pe-afara?

[Networking incheiat]

Zis si facut. In secunda 2 eram intr-o farmacie bastinasa incercand sa cer o cutie de pudra. Timp de aproape 20 de minute m-am chinuit in toate felurile si limbile sa-i explic farmacistei ce vreau: Powder….Something for babies…Nu, nu vreau suzeta….Nici lapte praf….Pooow-deeer! …. Francais?… Poudre!…. Cuvintele erau insotite de gesturi cat se poate de elocvente: mimam ca pudrez ceva, ca imi trec degetele prin ceva asemanator cu praful…. Degeaba! Femeia imi aducea ba farduri, ba bomboane mentolate, ba ceai medicinal.

Pana la urma, plina de nervi, ma intorc spre amicul care ma insotea: “Cum naiba sa-i mai zic asteia ca vreau pudra!!!!” In acest moment, vad cum faţa farmacistei se lumineaza brusc, plina de incantare: “Aaaa, pudra!”, si in secunda urmatoare imi pune in palma cutia mult dorita.

Sa mai am eu incredere in limbile internationale si limbajul corpului!

Porcul din tigaie are carnet de sanatate, pedigree si scrisoare care atesta ca si-a pus singur capat zilelor si nu a fost supus niciunui tratament dezumanizant pentru a fi facut carnati.

Puii de crescatorie au niste muschi atat de dezvoltati, incat probabil ti-ar veni de hac intr-o lupta dreapta (noroc ca-s la caserola).

Legumele si fructele pe care le poti cumpara din piata sunt aceleasi ca pe vremea bunicii: pomelo, rosii cherry, andive, sparanghel, maracuya.

Iarba si copacii au niste patratele bine determinate, pozitionate intre masinile parcate pe marginea drumului, in care au voie sa creasca; copacii care au incapatanarea sa creasca haotic de-a lungul aleilor trebuie starpiti pentru a descuraja astfel de obiceiuri.

Statul iti furnizeaza servicii publice de calitate prin functionari amabili si bine pregatiti, servicii in schimbul carora trebuie sa achiti cateva impozite marunte: contributii si taxe care ajung doar la 80% din salariul net, 16% impozit pe profitul care-ti ramane, inca 16% impozit pe dividende daca vrei sa te si bucuri de profit. A, hai sa fie si inca un mic impozit forfetar de solidaritate, ca tot traim vremuri grele. “Ti-a mai ramas ceva?” “A, pacat, dar daca ti-ar fi ramas, aia ar fi fost banii tai, ai fi putut face orice cu ei.”

Telefoanele mobile te ajuta sa comunici cu cei apropiati in orice moment, mai ales in cele in care ai prefera sa fii lasat naibii in pace. In restul timpului, iti iradiaza creierul si te fac impotent, dar nimeni nu-i perfect.

Platforme web de networking iti permit sa tii legatura cu sute de prieteni pe care nu i-ai vazut in viata ta si nici nu ti-ai dori sa-i vezi vreodata, putand astfel ignora mult mai multe persoane decat printr-o socializare perimata, ca cea practicata de stramosii nostri, care obisnuiau sa fie prezenti fizic la intalnirile cu alti semeni ( :O ).

Joburi cu titluri interminabile te ajuta sa traiesti prost avand o situatie financiara excelenta, la care n-ai timp sa te gandesti pentru ca esti prea obosit.

Stiti ce, cred ca incep sa ma razgandesc! Vreau sa va luati societatea asta moderna inapoi si sa va spalati pe cap cu ea. Eu vreau sa ma plimb cu bicicleta prin iarba, sa pescuiesc fara sa mi se faca dosar penal pentru braconaj, sa mananc alimente care nu-mi dinamiteaza organele interne si sa am indeletniciri care nu distrug sanatatea mintala. Desi nu stiu, s-ar putea sa fie cam tarziu.

mobiliat clasic – dubiosenii decolorate de vreme care stau sa pice pe tine
aproape de metrou – metroul se vede in zare (in zilele cu cer senin)
bloc linistit - toti locatarii sunt trecuti de 70 de ani, se culca la ora 8 si-si petrec ziua cu ochiul lipit de vizor
proaspat renovat – s-a dat cu matura ieri
aranjat cu gust – are un mileu dantelat pe televizorul alb negru
in perfecta stare – tencuiala pica doar cand ploua cu stropi mari
in buna stare – daca tragi apa la wc, cade bazinul
necesita imbunatatiri – fugiti!
spatiu intim – prietenii incap pe rand, doar cate 1 per camera
zona verde – e un tufis in fata blocului de vizavi

Love is in the air.

Pentru ca sunt dornici sa-ti impartaseasca experientele lor si sa te ajute cand te-ai impotmolit.

Pentru ca, daca pui la un loc 30 de antreprenori timp de 3 zile, ai parte de o concentrare de energie pozitiva molipsitoare.

Pentru ca toti au esecuri, falimente, proiecte abandonate si sunt recunoscatori pentru ele.

Pentru ca nu se plang si nu se dau batuti: stiu ca daca iti doresti ceva, il vei obtine.

Pentru ca vor sa schimbe lumea si sa mute muntii, chiar si cand n-au nicio sansa.

Pentru ca tot ceea ce fac, fac cu pasiune.

Pentru ca, desi nu cunosteam aproape pe nimeni, m-au facut sa ma simt una de-a lor.

Va multumesc pentru un weekend superb!