Geea.

Intr-o lume in permanenta schimbare, observ ca si cersetorii tin trendul.

Mergeam deunazi linistita pe strada, cand observ la cativa metri in fata mea un cersetor. Dupa vorba, dupa port – vorba poetului – am dedus ca n-ar avea o relatie stabila cu apa sau sapunul. Fiind prevazatoare din fire (si participanta la toate olimpiadele de mate si fizica din scoala generala, faza pe judet), am facut repede niste calcule simple in minte: luand in considerare viteza mea de deplasare si distanta care ma despartea de obiectiv, plus directia si viteza vantului, am apreciat ca in 2 metri ar fi cazul sa incep sa-mi tin respiratia.

Cand ajung in dreptul omului, ma asteptam sa fiu intampinata cu obisnuitele variatiuni pe tema “Da-mi si mie, domnisoara, bani de o paine”, “Am <numar la alegere intre 2 si 6> copilasi acasa”, “Dati-mi, va rog, 1 leu” – ma rog, in functie de varianta de monetizare aleasa de fiecare freelancer in ale cersitului. Aud, in schimb, ceva ce m-a facut sa ma opresc din mers, si cat pe ce sa uit sa-mi tin repiratia: “Da-mi si mie, domnisoara,….. 10 euro“.

Acu’ ce sa zic, avea si el dreptate. Ce naiba sa mai faci cu leii in ziua de azi, nu i-ar mai ramane nici macar de-un amarat de apartament cu 2 camere.

***

Acum vreo cativa ani locuiam in Piata Unirii (ehee, ce vremuri). Pe podul peste Dambovita isi facuse salas o cersetoare oarba pe care o intalneam de fiecare data cand treceam pe acolo. Fiind miscata de drama ei, mi-am tot framantat inteligenta din dotare, incercand sa gasesc o idee de fapta buna. Am taiat banii de pe lista pentru ca oricum i-ar fi fost greu sa se deplaseze si sa cumpere ceva, ba chiar risca sa ii fure concurenta. Pana la urma, s-a aprins becul: m-am dus la supermarket si i-am luat cate ceva de mancare, dupa care am trecut pe la un chiosc si am luat si un ceai fierbinte la pahar – era iarna, frig si ningea, deci mergea de minune.

Mergeam pe drum mustind de incantare, gandidu-ma cat de fericita va fi biata femeie cand va primi alimentele si ceaiul. Probabil ii va tremura mana de emotie, vocea ii va fi sugrumata de incantare si ger, va fi exact ca o scena din povestirea aia cu batrana oarba, Fefeleaga. Hm, sau nu ea era oarba, ci calul… Ma rog, nu e momentul pentru dezbateri literare, am o misiune de dus la capat.

Ajung la ea, ii intind plasa cu mancare, o puna langa ea, dupa care ii intind si ceaiul fierbinte. Puna mana pe pahar, simte ca e cald, il incearca cu degetul si ma intreaba nedumerita:
“Asta ce e?”
“Ceai fierbinte”, zic eu, in continuare extrem de satisfacuta de gestul meu.
“Iar ceai???? Am mai primit 5 azi!!!!”, imi zice ea brusc profund iritata. “Ma rog, multumesc”, continua ea cu sictir, luand paharul.

Ei bine, care o mai face vreodata vreun gest caritabil!!!

Societatea a progresat, totul in jurul nostru se modernizeaza, automatizeaza, certifica, globalizeaza, europenizeaza, dinamizeaza, polimerizeaza, toate pentru a ne usura noua viata.

Porcul din tigaie are carnet de sanatate, pedigree si scrisoare care atesta ca si-a pus singur capat zilelor si nu a fost supus niciunui tratament dezumanizant pentru a fi facut carnati.

Puii de crescatorie au niste muschi atat de dezvoltati, incat probabil ti-ar veni de hac intr-o lupta dreapta (noroc ca-s la caserola).

Legumele si fructele pe care le poti cumpara din piata sunt aceleasi ca pe vremea bunicii: pomelo, rosii cherry, andive, sparanghel, maracuya.

Iarba si copacii au niste patratele bine determinate, pozitionate intre masinile parcate pe marginea drumului, in care au voie sa creasca; copacii care au incapatanarea sa creasca haotic de-a lungul aleilor trebuie starpiti pentru a descuraja astfel de obiceiuri.

Statul iti furnizeaza servicii publice de calitate prin functionari amabili si bine pregatiti, servicii in schimbul carora trebuie sa achiti cateva impozite marunte: contributii si taxe care ajung doar la 80% din salariul net, 16% impozit pe profitul care-ti ramane, inca 16% impozit pe dividende daca vrei sa te si bucuri de profit. A, hai sa fie si inca un mic impozit forfetar de solidaritate, ca tot traim vremuri grele. “Ti-a mai ramas ceva?” “A, pacat, dar daca ti-ar fi ramas, aia ar fi fost banii tai, ai fi putut face orice cu ei.”

Telefoanele mobile te ajuta sa comunici cu cei apropiati in orice moment, mai ales in cele in care ai prefera sa fii lasat naibii in pace. In restul timpului, iti iradiaza creierul si te fac impotent, dar nimeni nu-i perfect.

Platforme web de networking iti permit sa tii legatura cu sute de prieteni pe care nu i-ai vazut in viata ta si nici nu ti-ai dori sa-i vezi vreodata, putand astfel ignora mult mai multe persoane decat printr-o socializare perimata, ca cea practicata de stramosii nostri, care obisnuiau sa fie prezenti fizic la intalnirile cu alti semeni ( :O ).

Joburi cu titluri interminabile te ajuta sa traiesti prost avand o situatie financiara excelenta, la care n-ai timp sa te gandesti pentru ca esti prea obosit.

Stiti ce, cred ca incep sa ma razgandesc! Vreau sa va luati societatea asta moderna inapoi si sa va spalati pe cap cu ea. Eu vreau sa ma plimb cu bicicleta prin iarba, sa pescuiesc fara sa mi se faca dosar penal pentru braconaj, sa mananc alimente care nu-mi dinamiteaza organele interne si sa am indeletniciri care nu distrug sanatatea mintala. Desi nu stiu, s-ar putea sa fie cam tarziu.

Pentru cei care isi cauta un apartament cu chirie, un mic ghid pentru a decripta anunturile imobiliare:

mobiliat clasic – dubiosenii decolorate de vreme care stau sa pice pe tine
aproape de metrou – metroul se vede in zare (in zilele cu cer senin)
bloc linistit - toti locatarii sunt trecuti de 70 de ani, se culca la ora 8 si-si petrec ziua cu ochiul lipit de vizor
proaspat renovat – s-a dat cu matura ieri
aranjat cu gust – are un mileu dantelat pe televizorul alb negru
in perfecta stare – tencuiala pica doar cand ploua cu stropi mari
in buna stare – daca tragi apa la wc, cade bazinul
necesita imbunatatiri – fugiti!
spatiu intim – prietenii incap pe rand, doar cate 1 per camera
zona verde – e un tufis in fata blocului de vizavi